BeatAgora, cel mai cool program național de educație muzicală, a pornit la drum la Colegiul Național de Informatica „Matei Basarab”-Râmnicu Vâlcea, am continuat la Colegiul Național I.M.Clain din Blaj și apoi la Școala Gimnazială “Miron Cristea” din Toplița, Colegiul Matei Basarab din București și am inchis prima etapă cu Colegiul Național “Mihai Eminescu din Călărași
Ne-am propus ca în 5 ani să ajungem în 50 de licee din 50 de orașe ale României. Elevii vor învața să cânte la instrumente muzicale, pop, rock, electro sau derivatele acestor genuri. Noi le oferim instrumentele, profesori și programa de învățare, ei își fac trupe!
Am copt acest program câțiva ani, dar din fel și fel de motive am tot ezitat. Multumesc celor de la BRD Groupe Societe Generale, in special doamnei Flavia Popa care m-a scos din zona de confort și m-a pus din nou la muncă.
Din nou ? Da! pentru că alături de Asociatia Star Education, ONG prin care desfasuram BeatAgora, am mai făcut câteva proiecte frumoase: Turneul de reciclare ( alături de SISTEM), Battle of Songs ( primul concurs privat de compoziție din Romania), Pro Istoria Fest ( 14 festivaluri dedicate promovării obiectivelor turistice din Romania), Mastering de Music Business ( prima conferintă de music business din Roamnia) etc
O țară care nu cântă este o țară tristă
#beatagora #BRD #Tuestiviitorul